Harul este ultimul mare cuvant nerastalmacit al crestinismului, ultimul cuvant dintre cele care spun totul, cea mai blanda si nesangeroasa arma cu care Atotputernicul doreste sa ne rapuna pentru a ramane pe veci ai Sai.
Suntem contaminati de imaginea deformata a unui Dumnezeu riguros si neindurator care ne contabilizeaza vesnic pacatele, clasificandu-le dupa criterii precise. Parintele Nicolae Steinhardt ne reaminteste ca doar diavolul e contabil, pe cand Domnul se poarta ca un boier generos. La fel, Gratia divina nu are nimic de-a face cu dreapta imparteala, iar matematica Sa este una a gratuitatii si gratitudinii, e altfel spus, boierie curata.
In miezul Evanghieliei se afla un Dumnezeu care se lasa cu de la Sine putere prins in vartejul neinfrant al iertarii si dragostei, un Tata bolnav de iubire alergand mereu sa-si intampine fiii risipitori.
Philip Yancey afirma raspicat ca premisa harului e tocmai imperfectiunea noastra, nu degeaba Biserica a fost intemeiata de un tradator bun de gura si un fost terorist - Petru si Pavel. La dreapta lor, in Imparatia Cerurilor se insira criminali, prostituate, farisei, leprosi, indraciti si cine stie ce alti bolnavi care au insetat dupa iertare si vindecare. Peste toti, inclusiv peste noi, sofisticatii pacatosi moderni, harul coboara ca intotdeauna - gratis, neconditionat, din partea casei.
10 martie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu